Despre noi

despre-noi
Asociația NoNameChild (NONA) a luat ființă într-o zi de neuitat, 11 septembrie 2001. Scopul acestei asociații constă în ajutorarea copiilor bolnavi și nevoiași din România. Prima inițiativă a NONEI a fost amenajarea camerei de joacă din Spitalul de Copii Marie Curie, fiind sprijinită de domnul Dr. Dan Catană, chirurg pediatru. O altă inițiativă importantă este alocarea salariilor cadrelor didactice, care se ocupă de educarea copiilor bolnavi internați în spital. Un moment deosebit pentru NONA a fost parteneriatul încheiat cu Fundația irlandeză Help Us Dry the Tears (HUDT), care a construit actualul Centru Educațional Sfânta Faustina. Deschiderea oficială a centrului a avut loc pe data de 27 noiembrie 2006. După trecerea la cele veșnice a domnului Dr. Catană, în semn de respect față de dăruirea lui, NONA a decis să sprijine în continuare acest proiect educativ. În prezent, Centrul Educațional Sfânta Faustina este coordonat de către Myriam Ghența.

Un medic cu inimă de aur, Doctorul Dan Catană, inspirat de rezultatele pozitive pe care le au Școlile de Spital în țările europene, a început în anul 2001 implementarea Proiectului „Educație pentru toți” și în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie S. Curie”.

Domnul Val Conlon, Președintele HUDT – Divine Mercy in Action din Irlanda sensibilizat de suferința copiilor bolnavi, participă la acest proiect prin construcția unei clădiri, pe care a pus-o la dispoziția elevilor internați. El prin generozitatea și compasiunea lui dăruiește celor aflați în suferință un spațiu, unde copiii se pot simți pentru câteva ore din nou în universul minunat al copilăriei prin diferitele activități la care participă.